• nume: Nebuloasa Voalul de Est (NGC 6992), Nebuloasa Voalul de Vest (NGC 6960)
  • localizare: Constelația Lebăda (Cygnus)
  • Voalul de Est. RA: 20hr 57' 19"; DEC: +31º 48' 07"
  • Întrega Nebuloasă a Voalului. RA: 20hr 51' 20"; DEC: +30º 36' 00"
  • distanța față de Pământ: 2600 ani-lumină
  • magnitudine: 5
  • dimensiune aparentă: 60 x 30 arcmin



Despre nebuloasa Voalului din constelația Lebăda

Așa arată rămășițele unei supernove, rămășițele unei explozii străvechi de acum aproximativ 7000 ani. Compoziția ei constă mai ales în Hidrogen, Oxigen și Sulf, ceea ce o face un subiect ușor de fotografiat folosind filtre de bandă îngustă împreună cu o cameră astronomică mono, chiar și din zone cu poluare luminoasă intensă. De asemenea, așa cum se poate vedea mai jos, se poate fotografia și folosind un singur filtru de bandă dublă (Ha + Oiii) împreună cu o camera color (OSC).

Zonele roșii din imagine provin de la hidrogenul ionizat conținut de norul de gaz care emite lumină în lungimea de undă corespunzătoare H-alfa, iar culoarea albastru-cyan provine de la ionii de oxigen.

Nebuloasa Voalului de Est face parte, alături de "sora" acesteia ( nebuloasa Voalului de Vest) dintr-o nebuloasă de dimensiuni mult mai mari, extrem de spectaculoasă. Împreună compun zona vizibila a ceea ce se numește "bucla Lebedei (Cygnus Loop)". Pe 14 iulie 2022 am fotografiat pentru prima oară întreaga buclă. Imaginile sunt postate mai jos.
Din momentul exploziei inițiale, Bucla Lebedei s-a tot extins ajungând azi la un diametru aparent pe cer de aproximativ 3°, echivalent cu 6 luni pline aliniate unele lânga altele.

Teoretic este mai simplu sa fotografiezi întreaga buclă, decât secțiuni din ea, deoarece întregul cadru se fotografiază la o focală mai mică, deci erorile de tracking vor fi diminuate.

Se poate încerca fotografiera acesteia chiar și cu un DSLR oarecare (nemodificat astro), însă sunt recomandate totuși câteva filtre (un filtru Optolong L-Xtreme sau 2 filtre Ha+Oiii sau un filtru Optolong L-Enhance). Evident, un DSLR modificat astro este mai indicat ...




Galerie imagini - Nebuloasa Voalului de Est (NGC 6992)




Update 19 iulie 2022: pe 14 iulie 2022 cu "Superluna" pe cer am reușit să fotografiez din zona Bran (cer bortle 4) întreaga Nebuloasă a Voalului - bucla Lebedei. În imagini se vede atât Nebuloasa Voalului de Est (NGC 6992), cât și Nebuloasa Voalului de Vest (NGC 6960). De asemenea Triunghiul lui Pickering este evident.
Nebuloasa Voalului - împărțire pe secțiuni
Nebuloasa Voalului - împărțire pe secțiuni

Galerie imagini - întreaga Nebuloasă a Voalului care are forma rotunjită a unei bucle (Bucla Lebedei)




Cum găsim pe cer Nebuloasa Voalului - NGC 6992

După identificarea extrem de simplă pe cerul nopților de vară a constelației Lebăda (cea care are formă de cruce), nebuloasa Voalului se află foarte aproape de mijlocul liniei imaginare care unește ultimele 2 stele de jos ale constelației, așa cum am indicat pe imaginea alăturată. Acele 2 stele (Gienah și Cyg) trebuie luate ca reper.

localizare nebuloasa Voalul
Localizare Nebuloasa Voalului din constelația Lebăda



Sfaturi utile pentru fotografierea nebuloasei Voalului

Perioada optimă de fotografiat nebuloasa Voalului este vara până toamna în septembrie.

Am fotografiat nebuloasa Voalul de Est într-o zonă rurală cu un cer Bortle 4, din grădină, pe 20 iunie 2022, într-o noapte care se anunța perfectă, însă nu a fost așa: în primul rând mi-a fost extrem de dificil să poziționez obiectivul Sigma la 500mm fix pe nebuloasă. Deși am folosit algoritmii de Plate-Solving ai ASIAIR-ului și știam astfel coordonatele cerești spre care este îndreptat obiectivul și coordonatele cerești unde se află ținta, a fost extrem de greu să ajustez manual (căci folosesc un SkyGuider Pro unde totul se face manual...) unghiul de rotație (RA) si cel de declinație (DEC). De fapt, la SkyGuider Pro modificarea fină a RA-ului este cât de cât acceptabilă, însă dificilă este modificarea fină a declinației (în pofida îmbunătățirilor pe care le-am făcut la capul de prindere). Așadar mi-a luat cel puțin 30-45 minute să ajustez corespunzător declinația. Ori era mai mare, apoi roteam în direcție inversă și apoi ...era prea mică. Și iar roteam, însă era prea mare...etc. Înainte de a renunța am zis să mai încerc încă o dată să centrez corect ținta și ... am reușit.
Focusul plus centrarea țintei a durat o oră ...
Apoi am făcut un cadru de test de 2 minute și arăta îngrozitor...stelele erau extrem de alungite, de parcă star-trackerul nu fucționa deși era pornit...însă cumva, nu știu cum, s-a rezolvat problema peste câteva minute.
Iar la sfârșitul sesiunii foto, pe la 3 dimineața, când m-am întors la aparat am găsit o baterie complet descărcată, cea care alimentează răcirea camerei împreună cu banda încălzitoare (anti-rouă) a obiectivului Sigma. Asfel, ultimele cadre, nu erau făcute la -10 grade Celsius, ci la +18 C...
Dacă mai amintesc și surpriza apariției intermitente a norilor pe la 1 noaptea și apoi pe la 2, iar apoi vizita unui animal săllbatic nocturn de partea cealaltă a gardului, pot spune că a fost diferit de ce speram eu să fie... însă în final am strâns puțin peste 3 ore de cadre.

În astrofotografie, în spatele unei singure imagini (de cele mai multe ori mediocre) se află extrem de multă muncă și informații din domeniile fotografiei, prelucrării imaginilor și astronomiei. Sunt astrofotografi care fotografiază o țintă în multe nopți succesive și apoi suprapun toate cadrele însumând zeci si zeci de ore de fotografiat, obținând rezultate excepționale.

Am folosit o cameră Astro color ZWO ASI 533 MC-PRO, cu un obiectiv Sigma 150-600 la o focală de 500mm și diafragmă de f/8.0. Camera a fost răcită la -10 grade Celsius, afară fiind aprox. 18 grade.
Împotriva poluării luminoase am utilizat un filtru Optolong LXtreme de 1.5 inci. Acesta este un filtru de bandă îngustă util in cazul în care se dorește o imagine bicolor, el lăsând să treacă lungimile de undă corespunzătoare lui Ha și Oiii.
Ca de obicei ASIAIR+ este creierul întregului ansamblu prin intermediul căruia se execută majoritatea operațiunilor: verificarea focusului, identificarea punctului de pe cer spre care este îndreptat teleobiectivul prin algoritm de PLATE-SOLVING, setarea camerei (nr. cadre, timp expunere, Gain), ghidare.
SkyGuider Pro cu iPolar (aliniere folosind laptopul).
De asemenea am folosit o cameră de ghidare ASI 120 MM, trepied Manfroto CX PRO3 si 2 baterii dedicate: Baterie Omegon Pro Powerbank 96k LiFePO4 307Wh 12V (care l-a sfarsit s-a descarcat inexplicabil) + Celestron Powertank Lithium Pro LiFePO4 159Wh




Prelucrarea imaginilor cu Nebuloasa Voalului de Est (NGC 6992)

Cadru singular (.fit debayered) vs. Cadru final prelucrat

Primul pas este încărcarea cadrelor (Light, Flat, Bias etc.) în Pixinsight Script >> Batch Processing >> WeightedBatchPrepocessing pentru a suprapune cadrele, urmând ca programul să exporte un singur cadru final cu care vom lucra. Prefer varianta aceasta mai simplă, fără prea multe setări, deși sunt multe alte optiuni de suprapunere (inclusiv în PIXINSIGHT) mai avansate. Sunt numeroase alte soft-uri: DeepSkyStacker (cel mai utilizat software pt. Windows), SIRIL (Windows, Linux și Mac) sau Starry Sky Stacker (Mac).

Mai jos se pot vedea mai multe cadre:
- un cadru neprelucrat (.FIT) fotografiat cu ASI 533 MC-PRO
- cadrul master rezultat în PixInsight după suprapunerea tuturor cadrelor
- cadrul master prelucrat prin BackgroundNeutralization. Asupra acestuia trebuie executat SCNR (pentru eliminarea tentei verzuie), ColorCalibration. Apoi se elimina zgomotul, se extrag stelele (STARNET++) și se continuă procesarea asupra imaginii fără stele. La sfârșit se suprapune cadrul care conține doar stele peste cadrul modificat fără stele folosind PIXELMATH.
- cadrul fără stele înainte de a fi exportat din Pixinsight în Photoshop.
- cadrul fără stele prelucrat în Photoshop.
- cadrul doar cu stele.