Astrofotografie - Nebuloasa Semilună (NGC 6888) din Constelația Lebăda

Nebuloasa Semilună este o nebuloasă de emisie situată în constelația Lebăda la 5000 ani lumină de Pamânt, descoperită în anul 1792 de William Herschel.

Diametrul acestei bule cosmice, cu forma unui creier, umflată de vântul cosmic emis de steaua masivă (WR 136 de tipul Wolf-Rayet) din centrul ei este de 25 ani lumină.

Culoarea albastru-verzui a filamentelor care înconjoară nebuloasa se datorează emisiei atomilor de oxigen, iar culoarea roșie este emisă de hidrogen. Din acest motiv este un subiect care poate fi fotografiat (ca multe alte nebuloase de emisie) cu filtru de bandă dubla (sau cu 2 filtre) care lasă sa treacă lungimile de undă aferente hidrogenului (H-alfa) și oxigenului (Oiii). Exemple de filtre de bandă dubla utilizabile cu camere color (OSC) sunt: Optolong L-Xtreme (de 7 nm) (așa cum am folosit eu), Optolong L-Ultimate (de 3 nm), IDAS NBZ, sau Antlia ALP-T dual band 5nm.

După identificarea extrem de simplă pe cerul nopților de vară a constelației Lebăda (cea care are formă de cruce), nebuloasa Semilună se află aproape de intersecția bratelor crucii reprezentată de steaua Sadr: mai precis pe linia imaginară dintre steaua Sadr și Eta Cygni (η Cygni), ca în imaginea de mai jos (la 1/3 din distanță față de Sadr).

Perioada optimă de fotografiat nebuloasa Semilună este vara până spre mijlocul toamnei. Preferabil în lunile de vară.

Modul optim de a fotografia nebuloasa Semilună este folosind o cameră astronomică mono și un set de filtre de bandă îngustă Ha, Oiii și Sii, punând accent pe primele două (Ha + Oiii; semnalul aferent Sii fiind foarte slab, se poate chiar elimina acesta).

Prima încercare de fotografiere a fost pe 15 august 2021 dintr-o zonă rurală cu cer bortle 4, folosind un SkyGuider Pro cu iPolar, o cameră DSLR Canon 7D nemodificată, un obiectiv Sigma 150-600 la 600mm și f/7.1, fără filtre și făra ghidare. Centrarea nebuloasei la 600 mm a fost dificilă dar nu imposibilă, luând ca reper steaua Sadr ușor de remarcat pe cerul nopții. A fost în anul (în vara) în care m-am apucat de astrofotografie.

Am obținut 50 cadre la iso 1600, unele de 60 iar altele de 90 secunde, am tras și câteva cadre dark...iar apoi surpriză...nu a apărut aproape nimic la procesare. Poate nici nu știam să procesez cum trebuie cadrele, poate am avut puține cadre...Oricum concluzia mea este că o astfel de nebuloasă de emisie este aproape imposibil de fotografiat fără filtre dedicate și doar cu o cameră DSLR nemodificată astro. Mai jos se poate vedea cadrul rezultat. Nu merită efortul cu un astfel de echipament... Se poate vedea un contur firav, ca un semicerc, ceea ce, probabil, a condus la denumirea ei ca nebuloasa Semilună, deși forma ei, atunci când este fotografiată corespunzator este precum a unui mare creier cosmic.

A doua oară cand am fotografiat nebuloasa Semilună am utilizat același SkyGuider Pro cu iPolar (cu mici îmbunătățiri făcute la modul de ajustare a declinației), am fotografiat-o din același sat cu cer Bortle 4, la distanță de aproape 1 an de la prima încercare, mai precis pe 18 iunie 2022. Acum am utilizat o cameră color ZWO ASI 533 MC-PRO, cu același obiectiv Sigma 150-600 la o focală de 600mm și diafragmă de f/8.0. Camera a fost răcită la -10 grade Celsius, afară fiind aprox. 18 grade.
Împotriva poluării luminoase și pentru a scoate in evidenta zonele rosii si albastre ale nebuloasei am utilizat un filtru Optolong LXtreme de 1.5 inci. Acesta este un filtru de bandă îngustă util in cazul în care se dorește o imagine bicolor, el lăsând să treacă lungimile de undă corespunzătoare lui Ha și Oiii.
ASIAIR+ este creierul întregului ansamblu prin intermediul căruia se execută majoritatea operațiunilor (laptopul fiind foloit doar in faza initiala cand aliniez montura cu steaua polara): verificarea focusului, identificarea punctului de pe cer spre care este îndreptat teleobiectivul prin algoritm de PLATE-SOLVING, setarea camerei (nr. cadre, timp expunere, Gain, temperatura), ghidare.
De asemenea am folosit o cameră de ghidare ASI 120 MM, trepied Manfroto CX PRO3, bandă încălzitoare pentru obiectivul principal și 2 baterii dedicate: Baterie Omegon Pro Powerbank 96k LiFePO4 307Wh 12V + Celestron Powertank Lithium Pro LiFePO4 159Wh. Am obținut 33 cadre de 3 min + 63 cadre de 2 minute, în total 3 ore și 45 minute. Plus 100 cadre Bias și 20 cadre flat (am observat că aceste cadre flat nu sunt extrem de utile în acest caz când se folosește filtrul LXtreme).
Prelucrarea ulterioară a fost făcută în PixInsight și Photoshop.

Se poate vedea că există o mare diferență între încercarea de anul trecut și rezultatul de anul acesta (2022), datorată în primul rând filtrului și camerei utilizate.

În iulie 2023 am refotografiat această nebuloasa care reprezintă un subiect preferat al meu. Noutatea în echipament o constituie montura EQ6-R Pro cu care, însă, nu am reușit încă să obțin stele perfect rotunde... încă lucrez la asta, așa cum se poate observa și-n imagini.

Primul pas este încărcarea cadrelor (Light, Flat, Bias etc.) în Pixinsight Script >> Batch Processing >> WeightedBatchPrepocessing pentru a suprapune cadrele, urmând ca programul să exporte un singur cadru final cu care vom lucra. Prefer varianta aceasta mai simplă, fără prea multe setări, deși sunt multe alte optiuni de suprapunere (inclusiv în PIXINSIGHT) mai avansate. Sunt numeroase alte soft-uri: DeepSkyStacker (cel mai utilizat software pt. Windows), SIRIL (Windows, Linux și Mac) sau Starry Sky Stacker (Mac).

Mai jos se pot vedea mai multe cadre:
- un cadru neprelucrat (.FIT) fotografiat cu ASI 533 MC-PRO
- cadrul master rezultat în PixInsight după suprapunerea tuturor cadrelor
- cadrul master prelucrat prin BackgroundNeutralization. Asupra acestuia trebuie executat SCNR (pentru eliminarea tentei verzuie), ColorCalibration. Apoi se elimina zgomotul, se extrag stelele (STARNET++) și se continuă procesarea asupra imaginii fără stele.
- cadrul fără stele înainte de a fi exportat din Pixinsight în Photoshop.
- cadrul fără stele prelucrat în Photoshop.
- cadrul doar cu stele.