Cum fotografiem Nebuloasa Balon (NGC 7635) din constelația Cassiopeia
Nebuloasa Balon și Nebuloasa Gheară de Homar (Sh 2-157)

Nebuloasa Balon (NGC 7635) este o spectaculoasă nebuloasă de emisie situată în constelația Cassiopeia, descoperită în 1787 de William Herschel.

Forma sferică a fost generată de vântul stelar/solar emis de o stea situată în interiorul acesteia (SAO 20575). Aceasta stea este de sute de mii de ori mai luminoasă și de 45 ori mai mare ca Soarele nostru. Diametrul sferei este imens, de 10 ani-lumină.

Deși oficial nebuloasa Balon este situată în Cassiopeia, vizual ea se găsește între Cefeu și Cassiopeia. Dacă avem o montură cu Go-To lucrurile sunt simple, montura știe să se poziționeze automat pe ținta dorită.

Însă dacă avem doar un Star-Tracker, o montură fără Go-To, cum ar fi iOptron SkyGuider Pro, lucrurile sunt puțin mai complicate:
- primul pas este să cunoaștem coordonatele țintei fotografiate ("RA" și "DEC"). Se poate utiliza o aplicație mobilă gen STELLARIUM, unde se caută numele nebuloasei care urmează a fi fotografiată, iar aplicația afișează coordonatele acesteia: RA și DEC.
-apoi trebuie să identificăm vizual pe cer cele două constelații(Cassiopeia și Cefeu) și să focalizăm cu aproximație undeva între ele. Personal utilizez ZWO ASIAIR+ de vreo 3 luni care-mi permite identificarea poziției exacte de pe cer spre care este îndreptat telescopul/obiectivul: printr-un algoritm de PLATE SOLVING, ASIAIR+ afișează poziția exactă din centrul imaginii sub forma a două cordonate celeste: RA (unghiul de rotație) și DEC (declinația).
Dacă știm poziția exactă a țintei noastre, trebuie să modificăm manual RA (rotim axul STAR-TRACKER-ului) până când ne apropiem de coordonata dorită; după ce am setat corect RA-ul, urmează să modificăm declinația, astfel încât declinația afișată de ASIAIR+ să fie cât mai apropiată de declinația țintei noastre.

Procesul nu este chiar simplu și implică numerosi pași repetitivi:
a) intrand în modul PREVIEW din aplicația mobilă conectată la ASIAIR+ se face o imagine și se apasă pe butonul PLATE SOLVING. Acesta va afișa coordonatele RA și DEC.
b) comparăm RA-ul afișat cu RA-ul țintei și rotim ușor axul STARTRACKERULUI; facem iar o poză și apăsăm iar pe butonl PLATE SOLVING ca să vedem dacă ne-am apropiat de valoarea RA-ului țintei...și tot așa până când valoarea RA afișată este cât mai apropiată de RA-ul țintei.
c) apoi, pas cu pas, ajustăm declinația până când coordonatele (DEC) afișate de ASIAIR+ sunt cât mai apropiate de declinația țintei noastre.

Un tutorial interesant pentru a identifica orice țintă de pe cer folosind ASIAIR+ se găsește la adresa: VEZI FILM

În principiu, estimez că în maxim 15 minute se poate centra destul de precis orice țintă, chiar dacă folosim o montura fără Go-To, însă cu un program/aplicație care știe să facă PLATE-SOLVING.

Am fotografiat Nebuloasa Balon de Paștele Ortodox pe data de 23 aprilie 2022 și pe 26 aprilie 2022 dintr-o zonă cu cer Bortle 4, un sat din zona Olteniei dintre Vâlcea și Drăgășani. Dificultatea a constat în faptul că nebuloasa este foarte jos în perioada primăverii, astfel că a fost dificil de găsit un loc din care să nu fie obturată de vreo casă, de pomi sau de alt obstacol. Din acest motiv este extrem de greu de fotografiat dintr-o zona urbană cu blocuri.
Cu o seară înainte am căutat un loc în grădină și am estimat traiectoria pe cer a nebuloasei luând ca reper câteva stele din constelația Cefeu și mi-am dat seama că va trece foarte aproape de pământ, dar fix pe deasupra acoperișului casei. Seara următoare estimarea mea s-a dovedit a fi corectă, acoperișul neobturând nebuloasa.
Cred că o perioadă mult mai adecvată pentru fotografierea ei ar fi în timpul verii sau la început de toamnă, când nebuloasa Balon se poate observa mult mai sus pe cer în timpul nopții la ore rezonabile.

O alta dificultate constă în faptul că fiind foarte jos pe cer este de obicei în direcția unor surse de lumină, deci poluarea luminoasă poate fi destul de consistentă.

Nebuloasa poate fi fotografiată cel mai bine utilizând o cameră astronomică dedicată monocolor cu filtre de bandă îngustă (Ha, SII și OIII). Eu am utilizat o cameră astronomica color (ASI 533 MC-PRO) și un filtru de bandă îngustă: Optolong L-eXtreme. Acest filtru de care sunt foarte mulțumit a eliminat total poluarea luminoasă și a scos în evidență emisia de Ha (hidrogen-alfa) și OIII (oxigen III).

Nebuloasa Balon se poate fotografia și cu un DSLR modificat astro, însă ar fi recomandat un filtru de bandă îngustă (de tipul Optolong L-eXtreme sau Optolong L-eNhance). Nu cred că folosind doar un DSLR clasic (nemodificat) fără filtre se pot vedea prea multe detalii...dar se poate încerca.

Aparatura utilizată:

• Montura (star-tracker) iOptron Sky Guider Pro cu iPolar (aliniere polară folosind laptopul)
• Camera ZWO ASI 533 MC-PRO
• Obiectiv Sigma 150-600 f5.6-6.3 Contemporary
• Filtru dual-band Optolong L-eXtreme de 1.5"
• ASIAIR+
• Camera de ghidare ASI 120 MM
• Trepied Manfroto CX PRO3
• 2 baterii dedicate: Baterie Omegon Pro Powerbank 96k LiFePO4 307Wh 12V + Celestron Powertank Lithium Pro LiFePO4 159Wh
• Bandă încălzitoare antirouă Omegon

În prima noapte am fotografiat Nebuloasa Balon la 250 mm, f8.0, gain 101, camera ASI 533 MC-PRO răcita la -15C. Am avut 51 cadre Light de cate 5 min fiecare, 20 cadre Flat și 100 cadre Bias. În total 4 ore și 15 minute. Am încadrat astfel încât să apară atât Nebuloasa Balon cât și Nebuloasa Gheară de Homar (The Lobster Claw Nebula).

În a doua noapte am fotografiat Nebuloasa Balon la 600 mm, f8.0, gain 101, camera ASI 533 MC-PRO răcita la -15C. Am avut 77 cadre Light (3 min fiecare), 20 cadre Flat și 100 cadre tip Bias. Cadrele Bias provin dintr-o bibliotecă deja făcută cu câteva luni înainte. În total aproape 4 ore. Am încadrat cât mai precis Nebuloasa Balon. Vântul a generat câteva probleme: orice adiere modifica calitatea ghidării, iar unele cadre au trebuit șterse, stelele nefiind rotunde la 600 mm și expunere de 3 minute. Nici cele rămase nu sunt perfecte, dar le consider acceptabile.

Ca mulți dintre cei pasionați de astrofotografie folosesc software-ul PIXINSIGHT (vs. 1.8.9). Primul pas este încărcarea cadrelor (Light, Flat, Bias etc.) în Script >> Batch Processing >> WeightedBatchPrepocessing pentru a suprapune cadrele, urmând ca programul să exporte un singur cadru final cu care vom lucra. Prefer varianta aceasta mai simplă, fără prea multe setări, deși sunt multe alte variante de suprapunere (inclusiv în PIXINSIGHT) mai avansate. Sunt numeroase alte soft-uri: DeepSkyStacker (cel mai utilizat software pt. Windows), SIRIL (Windows, Linux și Mac) sau Starry Sky Stacker (Mac).

Mai jos se poate vedea cum arată un singur cadru (format .fit) și cum arată cadrul final (Master) rezultat după câteva minute de calcule intense (cadrul de la care se începe prelucrarea):

Apoi se execută în Pixinsight mai multe procese:
- BackgroundNeutralization (pt. a elimina backgroundul verde)
- ColorCalibration
- SCNR
- eliminare zgomot (EZ Denoise)
- împărțirea imaginii în 2: imaginea fără stele (se elimină toate stelele din fotografie) și imaginea cu stele (o imagine în care apar exclusiv stelele) folosind STARNET2. Ulterior se lucrează separat cu cele 2 imagini, în felul acesta prelucrările efectuate asupra zonelor cu nebulozitate nu afectaza stelele. În cazul în care stelele sunt prea mari sau nu sunt rotunde (sunt alungite pe o anumită direcție) se folosește în PIXINSIGHT: MorphologicalTransformation și Deconvolution.

Nefiind încă foarte bine familiarizat cu Pixinsight, sunt anumite retușuri finale pe care le execut în Photoshop, apoi, la sfârșit reimport în Pixinsight imaginile modificate în Photoshop și generez imaginea finală suprapunând poza în care apar doar stelele peste poza în care stelele lipsesc folosind PIXELMATH (cu o formula de genul: poza_fara_stele + 0.8*poza_doar_stele)