Fotografierea nebuloasei Rozeta din Constelația Monoceros (Unicornul)

Nebuloasa Rozeta este o nebuloasă de emisie care măsoară 130 ani-lumină în lungime/diametru. În centrul acesteia se află un roi stelar (NGC 2244), a cărui radiație ionizeaza norii nebuloasei și îi transformă într-o sursă care emite lumina. Așadar sursa luminii nebuloasei o constituie acest roi stelar. De aceea se spune că este o nebuloasă din categoria celor de emisie. Stelele din acest grup au fost create în ultimele 5 milioane de ani din materialul existent în nebuloasă.

Unii au asemănat-o cu un trandafir, iar alții cu un craniu uman...

În interiorul acesteia se pot vedea numeroase filamente de praf/gaz, având o culoare închisă, numite generic "trompe de elefant" (o celebră astfel de trompă se găseste și-n regiunea IC 1396 din Cefeu).

Centrul mai luminos al nebuloasei se poate vedea prin telescop sau binoclu din zonele cu puțină poluare luminoasă. Dar acest gen de țintă se pretează mai ales la a fi fotografiată.

Dimensiunile relativ mari ale nebuloasei fac din această nebuloasă o țintă relativ simplă pentru astrofotografii începători...cu condiția să utilizeze filtre de bandă dublă (Ha + Oiii) împreună cu o cameră color sau filtre Ha, Oiii și Sii cu o cameră mono. Însă se poate încerca și cu un DSLR oarecare (modificat/nemodificat astro).

Pe 26 ianuarie 2024 am refotografiat nebuloasa Rozeta din Otopeni (bortle 6-7) cu Luna care lumina cerul precum un bec, fiind la 100%. De obicei, se spune, că nu se fotografiază cu Luna plină...însă regulile nu trebuie mereu respectate. Am vrut să profit de cerul senin și am colectat, astfel, 5 ore de imagini plus cadrele de calibrare (Bias, Dark si Flat). A trebuit să refac focusul de 2 ori în acea noapte, probabil din cauza umidității extreme care se depusese pe obiectiv și a schimbării de temperatură. Unele părți din obiectiv erau acoperite de gheață iar altele erau pline de apă. Oricum cele 2 benzi încălzitoare și-au făcut treaba.

Primul pas este identificarea pe cer a constelației Orion. Apoi se trasează linia imaginară dintre stelele Bellatrix și Betelgeuse și se continuă cu un nou segment (aproximativ la fel de lung ca primul) care coboară puțin și trece printre cele 2 stele din constelația Unicornului.

Perioada optimă de fotografiat nebuloasa Rozeta este iarna până pe la mijloc de martie. Eu am fotografiat nebuloasa pe 15 și 19 martie în 2022 și apoi în ianuarie 2024. În 2022 am avut la dispoziție puțin timp (aprox. 1 oră) după care nebuloasa a dispărut după o casă din apropiere. Cu toate acestea, chiar și un timp extrem de scurt, cum ar fi o oră, este suficient pentru început ca să realizăm imagini deosebite cu nebuloasa Rozeta. Evident pentru a avea mai mult semnal util sunt necesare peste 3 ore de expunere. În 2024 am colectat 5 ore de expunere neîntreruptă și se observă o îmbunătățire evidentă a imaginilor.

Am fotografiat nebuloasa Rozeta lângă București într-o zonă cu un cer Bortle 6, prima dată la o focală de 150 mm, apoi la 300 mm și 400mm, cu o cameră color ASI 533 MC-PRO răcită la -10C/-20C și un filtru de bandă îngustă Optolong L-Xtreme. Obiectiv Sigma 150-600 Contemporary pentru Canon și un star-tracker iOptron SkyGuider Pro care s-a descurcat acceptabil la focala de 300 mm și expuneri de 80 secunde. In 2024 am utilizat o montură EQ6-R.

Ca de obicei ASIAIR+ este creierul întregului ansamblu prin intermediul căruia se execută majoritatea operațiunilor: verificarea focusului, identificarea punctului de pe cer spre care este îndreptat teleobiectivul prin algoritm de PLATE-SOLVING (daca folosim un star-tracker de tipul SkyGuider Pro), setarea camerei (nr. cadre, timp expunere, Gain), ghidare.
De asemenea am folosit o cameră de ghidare ZWO ASI 120 MM mini si trepiedul Manfroto CX PRO3 (pentru SkyGuider Pro).

Nebuloasa poate fi fotografiată cu o cameră color și un filtru de bandă dublă (Idas, LXtreme, ALP-T 2" Dualband 5nm Antlia etc.), ori filtre scumpe mai speciale (Radian Triad Tri-Band Narrowband sau Radian Triad Ultra Narrowband) ori cu o cameră mono și filtre pentru Ha, OIII și SII.

Primul pas este încărcarea cadrelor (Light, Flat, Bias etc.) în Pixinsight Script >> Batch Processing >> WeightedBatchPrepocessing pentru a suprapune cadrele, urmând ca programul să exporte un singur cadru final cu care vom lucra. Prefer varianta aceasta mai simplă, fără prea multe setări, deși sunt multe alte optiuni de suprapunere (inclusiv în PIXINSIGHT) mai avansate. Sunt numeroase alte soft-uri: DeepSkyStacker (cel mai utilizat software pt. Windows), SIRIL (Windows, Linux și Mac) sau Starry Sky Stacker (Mac).

Alți pași sunt:
- Dynamic Crop
- Dynamic Background Extraction cu punerea punctelor manual
- Background Neutralization
- SCNR
- BlurXterminator (setări default)
- Starnet++ pentru a extrage stelele din cadru; din acest moment se lucrează doar asupra cadrului fără stele
- Se transformă imaginea din imagine liniară într-una neliniară și se salvează în format .TIFF
- Ajustări folosind măști de culoare și luminozitate
- Noise reduction - NoiseXTerminator
- Pentru cei care se simt mai familiarizați cu Photoshop-ul, se poate exporta imaginea în .TIFF și continua aici prelucrarea folosindu-se Selective Color, Levels și Adobe Camera Raw (shadows etc.)
- La sfârșit, în PixelMath, se suprapune cadrul doar cu stele peste cel fără stele folosind formula combine (Starless, Stars, op_screen())
- Eventual se micșorează stelele.

Mai jos se pot vedea mai multe cadre:
- un cadru neprelucrat (.FIT) fotografiat cu ASI 533 MC-PRO la 80 sec
- cadrul master rezultat în PixInsight după suprapunerea tuturor cadrelor, neprelucrat. Gradientul este evident.
- cadrul master prelucrat din care s-au extras stelele, inainte de a fi exportat din PixInsight catre Photoshop.
- cadrul master fără stele prelucrat în Photoshop.
- cadrul final în care s-au suprapus 2 cadre: cel fără stele + cadrul doar cu stele